văcuțe.jpg
Atmosfera de Crăciun pune stăpânire tot mai mult pe oraș, dacă vitrinele magazinelor încă din noiembrie au început să ne ademenească cu vitrine colorate și luminițe, această săptămână, călătorii care au ajuns la Aeroportul Internațional Chișinău au putut s-o savureze din plin și aici. Sfere gigantice colorate în galben și alb, un brad împodobit cu multe luminițe, fulgi și funde, îngerași, văcuțe și chiar oameni de zăpadă au împânzit holul aeroportului.

„În perioada sărbătorilor, decorațiunile din Aeroportul Chisinau vă vor teleporta într-o poveste magică de iarnă, inspirată din simbolul anului 2021. Și indiferent de orice greutate, încăpățânarea bivolului ne va ajuta să depășim toate obstacolele și să revedem în aeroportul Chișinău multă lume bine-dispusă și dornică de noi călătorii”, se menționează pe pagina de Facebook a Aeroportului Internațional Chișinău.

Preluat de la: diez.md