My-Post-4-1.jpg
Alegerile prezidențiale americane din 2020 au început astăzi, 3 noiembrie. Peste 98 de milioane de americani au votat deja, iar așteptările privind prezența la vot au fost deja depășite, în ciuda pandemiei de coronavirus. Prezența finală ar putea fi de peste 160 de milioane, o creștere de peste 20 % față de 2016 (luând în considerare doar votanții care au optat pentru unul dintre cei doi candidați importanți, republican sau democrat).

Alegătorii americani decid cine va conduce SUA în următorii patru ani. Au de ales între două viziuni radical diferite – Donald Trump și Joe Biden.

Ziua alegerilor din SUA 2020: secțiile de votare s-au deschis marți, 3 noiembrie. Votul se încheie miercuri, 4 noiembrie, la ora 6.0.

Deja peste 98 de milioane de cetățeni americani au votat anticipat în scrutinul prezidențial din Statele Unite, conform datelor centralizate de Proiectul pentru alegeri al Universității din Florida, scrie Mediafax.

De asemenea, președintele SUA s-ar putea să nu fie anunțat în noaptea de 3 noiembrie. Presa americană prognozează că numărul mare de voturi anticipate vor prelungi numărătoarea.

Joe Biden avea un avantaj de 10 % în raport cu Donald Trump în preferințele electorale, la ultimul sondaj electoral. Totuși, Donald Trump este aproape la fel de popular ca Joe Biden în statele decisive pentru rezultatul scrutinului.

Echipele lui Joe Biden și Donald Trump se pregătesc de posibile litigii dacă rezultatul scrutinului va fi incert. Donald Trump a preconizat că rezultatul scrutinului ar putea fi decis de Curtea Supremă de Justiție, ca în 2000, în disputa Albert Arnold Gore – George Bush.

În cazul de față, scorul dintre cei doi candidați este egal, 269-269.

De asemenea, s-au format cozi uriașe la secțiile de votare.

Cozi uriașe sunt raportate în toate statele care au deschis secțiile de votare. Imagini spectaculoase cu mii de americani care așteaptă să își aleagă președintele în aceste alegeri tensionate sunt publicate pe toate rețelele sociale, dar și de agențiile de presă.

Sursă foto: Profimedia Images

Sursă foto: Profimedia Images

Preluat de la: diez.md