avatar-10-year.jpg
Filmările la „Avatar 2” s-au încheiat, a anunțat regizorul, producătorul și scenaristul James Cameron, care lucrează în prezent la a treia parte a francizei, „Avatar 3”, care este gata în proporție de 95 %, transmite AGERPRES.

Regizorul în vârstă de 66 de ani a pierdut mai bine de patru luni și jumătate de producție din cauza pandemiei de coronavirus, însă filmările la a treia parte a francizei au fost reluate recent în Noua Zeelandă, iar producția este aproape gata.

„COVID ne-a afectat, așa cum i-a afectat pe toți. Ne-a afectat profund. Am pierdut circa patru luni și jumătate de producție”, a declarat Cameron într-o conversație video pe Zoom cu Arnold Schwarzenegger, cu ocazia Austrian World Summit 2020.

Prin urmare, lansarea a fost amânată cu un an, fiind stabilită pentru decembrie 2022. „Asta nu înseamnă că am un an în plus să termin filmul, deoarece în ziua în care livrăm «Avatar 2», începem să lucrăm la finalizarea «Avatar 3»”, a precizat regizorul, scrie AGERPRES.

Cameron a declarat de asemenea că echipa de producţie poate „să aibă o viață mai mult sau mai puţin normală” pe parcursul filmărilor din Noua Zeelandă, în contextul pandemiei de coronavirus, deoarece ţara a gestionat bine focarul epidemic.

„Am realizat primul film aici în Noua Zeelandă, iar ţara este clasată pe primul sau pe al doilea loc în ceea ce priveşte răspunsul la COVID, uneori Germania este pe locul întâi, alteori Noua Zeelandă ocupă primul loc. Dar putem funcţiona. În prezent, suntem la nivelul doi aici, dar putem funcţiona, putem filma şi putem avea o viaţă mai mult sau mai puţin normală aici. Suntem foarte norocoşi, aşa că nu văd niciun obstacol în calea finalizării filmului”, a adăugat regizorul.

Acţiunea din al doilea film din franciza ştiinţifico-fantastică se va concentra pe personajele Jake Sully şi Neytiri interpretate de Sam Worthington, respectiv Zoe Saldana şi are loc la 12 ani de la evenimentele din filmul original lansat în 2009.

James Cameron, producătorul Jon Landau şi restul echipei principale de producţie au primit permise speciale de zbor în Noua Zeelandă în perioada în care graniţele statului erau închise pentru a ţine la distanţă coronavirusul, ceea ce a generat critici din partea unor voci care au acuzat un tratament incorect faţă de alte persoane care nu puteau intra în această ţară.

Datele anunţate iniţial pentru lansarea continuărilor „Avatar” au fost 17 decembrie 2021, respectiv decembrie 2023, decembrie 2025 şi decembrie 2027, pentru al treilea, al patrulea şi al cincilea film din franciză.

Preluat de la: diez.md