117071802_mediaitem117071800-1.jpg
Katerina Bahvalova, în vârstă de 27 de ani, și Daria Ciulțova, în vârstă de 23 de ani, au fost arestate într-un bloc de apartamente din Minsk încă în noiembrie, în timp ce transmiteau în direct un protest neautorizat. Jurnalistele au fost condamnate la doi ani de închisoare.

Ekaterina Bahvalova (corespondentă) și Daria Ciulțova (operator) au intrat în emisie directă în „Piața Schimbării” și au transmis online cele întâmplate în cadrul protestelor. În urma acestor proteste, jurnalistele au fost reținute și acuzate de săvârșirea infracțiunii de organizare și participare activă la acțiuni care „încalcă în mod flagrant ordinea publică”, conform articolului 342 alineatul (1) din Codul penal din Belarus.

Televiziunea la care activau jurnalistele – Belsat TV – a respins acuzația că, în timp ce transmiteau imagini ale manifestației, cele două jurnaliste au perturbat situația din capitala Belarusului.

De la alegerile prezidențiale din august 2020 în Belarus, au avut loc proteste în masă în întreaga țară, inclusiv la Minsk. Numeroase știri din presă au acoperit protestele din Belarus. Ele au reușit să documenteze și să reflecte natura pașnică și caracterul politic al protestelor.

Pe 15 noiembrie 2020, a avut loc un protest în urma omorului lui Roman Bondarenko, despre care se presupune că ar fi fost agresat de către mai mulți ofițeri ai poliției pentru expunerea simbolurilor de protest (panglicile alb-roșu-albe) și pentru participarea activă la protestele antiguvernamentale. Protestul din 15 noiembrie a avut loc în așa-numita „Piața Schimbării” – curtea unde Roman Bondarenko fusese bătut. Roman Bondarenko, în vârstă de 31 de ani, s-a stins din viață în spital din cauza unei traume cerebrale.

Postul de televiziune Belsat TV a elucidat protestul într-o emisiune televizată în direct, prezentată parțial de jurnaliștii din studio, dar și de jurnaliștii care relatau evenimentele în direct din Piața Schimbării.

Ce spune legea

Organismele internaționale pentru drepturile omului au subliniat mereu rolul esențial al mass-mediei în acoperirea protestelor. O astfel de acoperire are ca scop facilitarea îndeplinirii efective a drepturilor la libertatea de exprimare și la libertatea de întrunire și garantează că statele pot fi trase la răspundere în cazul în care au loc încălcări ale drepturilor omului în timpul protestelor.

ARTICOLUL 19 reamintește autorităților din Belarus că mass-media trebuie să poată colecta informații despre demonstrații și proteste, deoarece acest lucru este de interes public. Împiedicarea jurnaliștilor de a-și îndeplini rolul la proteste este, prin urmare, o încălcare clară a dreptului lor de a primi și de a transmite informații.

Prin urmare, constatăm că acuzațiile împotriva celor două jurnaliste sunt contrare standardelor internaționale recunoscute privind drepturile omului, iar urmărirea lor penală reprezintă o încălcare a dreptului lor la libera exprimare. Nu au fost prezentate dovezi care să demonstreze că acțiunile lor constituie „organizarea încălcării ordinii publice”.

Oamenii protestează în timpul unui miting în sprijinul jurnaliștilor reținuți cu sloganele: „Unde ajung jurnaliștii din Belarus când merg la muncă?”, „Și-au făcut lucrul și au ajuns în Okrestina” (centru de detenție), și Free Minsk From Violence.

Cel puțin 11 jurnaliști și lucrători media rămân în detenție, printre care: Katsiarina Barîsevici, Daria Ciulțova, Iulea Sluțkaia, Alla Șarko, Siarhei Alșeuski, Serghei Olșevski, Petr Sluțki, Ksenia Luțkina, Andrei Aliaksandrau, Katsiarina Andreeva și Aliaksandr Mikrukou.

Preluat de la: diez.md