im-217280.jpg
Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia a îndemnat vineri comunitatea internaţională să reacţioneze „cu cea mai mare fermitate” la reprimarea mişcării de protest din Belarus, într-un mesaj video difuzat la Consiliul Drepturilor Omului (CDO) al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), transmite AGERPRES.

Candidata la prezidențiale, care s-a refugiat în Lituania după ce a contestat victoria revendicată de Aleksandr Lukașenko, a făcut aceste declarații la CDO cu ocazia unei dezbateri cerute la începutul acestei săptămâni de Uniunea Europeană (UE).

Reuniunea de la ONU intervine la o zi după o declarație a președintelui Lukașenko prin care acesta anunța un posibil „război” cu țările vecine, acuzate să susțin mișcarea de contestare ce îl vizează.

„Situația din Belarus cere o atenție internațională imediată. Manifestanţi pașnici sunt arestați ilegal, bătuți şi violați. Unii dintre ei au fost găsiți morți”, a declarat Tihanovskaia.

Realegerea lui Lukașenko, la putere în Belarus din 1994, pentru un al șaselea mandat, în august, oficial cu 80 % din voturi, a declanșat o mișcare de protest fără precedent în această țară și o reprimare brutală a acesteia de către poliție.

„Amploarea și brutalitatea forței considerabile folosită de regim încalcă în mod clar toate normele internaționale și Declarația universală a drepturilor omului, adoptată de Națiunile Unite și Belarus”, a afirmat Tihanovskaia. Potrivit opozantei, adoptarea Declarației de către Belarus înseamnă că întreaga „comunitate internațională are dreptul să reacționeze cu cea mai mare fermitate atunci când această obligație nu este respectată”.

Săptămâna aceasta, Bruxelles-ul a cerut o anchetă aprofundată pe marginea acuzațiilor privind abuzuri împotriva manifestanților în locurile de detenție, iar ONG-ul Human Rights Watch a îndemnat CDO să declanșeze „fără întârziere” o anchetă.

La rândul său, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, fosta președintă chiliană Michelle Bachelet, a cerut deschiderea unei anchete asupra acuzațiilor de tortură exercitată de forțele de securitate, după ce a primit „rapoarte îngrijorătoare asupra reprimării violente și continue a manifestațiilor pașnice”.

În acest context, o foarte largă majoritate de membri ai CDO a acceptat luni să organizeze dezbaterea de urgență asupra crizei din Belarus.

La finalul dezbaterilor de vineri, cei 47 de membri ai consiliului vor trebui să se pronunțe asupra unui proiect de rezoluție propus de UE prin care i se cere Minskului „să permită anchete independente, transparente și imparțiale asupra tuturor acuzațiilor de încălcare a drepturilor omului” și să garanteze că autorii acestora (a încălcărilor) vor fi judecați.

De asemenea, textul le cere autorităților belaruse să înceapă un dialog cu opoziția, să pună capăt folosirii excesive a forței împotriva manifestanților și să elibereze toți deținuții politici, jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, studenții și alte persoane arestate în contextul alegerilor prezidențiale.

Proiectul de rezoluție îi cere guvernului de la Minsk să colaboreze cu Raportorul special al ONU pentru Belarus, ceea ce nu a fost făcut niciodată de la înființarea mandatului său, în 2012, și să autorizeze venirea lui.

Nu în ultimul rând, proiectul de rezoluție îi cere lui Bachelet „să urmărească îndeaproape” criza și să elaboreze un raport la începutul lui 2021.

Discuția de la Geneva promite să fie una lungă, pentru că Rusia, principalul aliat al lui Lukașenko, a depus extrem de multe amendamente.

Ambasadorul belarus, Iuri Ambrazevici a respins acuzațiile la adresa țării sale și a dat asigurări că situația „este în totalitate sub control”.

Dezbaterea urgentă asupra Belarus este doar a șasea după lansarea CDO în 2006. Cea mai recentă dezbatere datează din iunie 2020 și a vizat rasismul și violențele polițiste după moartea lui George Floyd în SUA.

Preluat de la: diez.md