vVxzzwdu5XM-1.jpg
Sunt tipul de om care preferă să achite orice serviciu cu bani de hârtie. Pentru mine este important să am interacțiunea cu omul căruia îi plătesc pentru ceea de ce mă folosesc sau pentru ceea ce cumpăr. La întrebarea „de ce nu achit cu cadrul?” aveam un singur răspuns: „Mă tem ca cineva să-mi fure datele cardului și să rămân fără salariu pe el”. Da, sunt pragmatic, adică am fost. COVID-ul mi-a schimbat opinia față de plățile electronice. Despre acest lucru vreau să vă povestesc.

Pandemia ne-a schimbat foarte mult. De la faptul că masca a devenit un accesoriu obligatoriu și până la spaima pe care o trăim când suntem lângă un om care strănută (fiziologic). Încă în ianuarie-februarie 2020, viața noastră era cu totul alta. Și a mea la fel.

Nu pretind că descopăr America când spun că achitarea online a facturilor sau a cumpărăturilor este o normă. Ea a devenit pentru mine așa nu demult. Și asta e datorită COVID-ului.

Eram nevoit să fac o alegere. Merg la poștă, să stau la rând, mă supun riscului de contaminare, să pierd zeci de minute sau câteva ore din programul meu de muncă doar pentru ca să achit niște facturi sau trec peste frica înrădăcinată de a plăti online aceste hârtiuțe.

În luna martie, am redactat un tutorial în care am explicat pas cu pas cum să achiți facturile online. E simplu, comod, rapid și sigur, pentru mine. Acum băncile folosesc un sistem de protecție mai sofisticat. Tranzacția are loc doar atunci când introduci parola primită prin SMS.

Anume acest lucru mi-a dat încrederea că banii mei vor ajunge la destinație, iar răufăcătorii nu vor putea folosi datele mele pentru tranzacții dubioase. Până acum totul a mers bine.

Am o tonă de astfel de mesaje.

Acum trec la faza cu achizițiile online. Până nu demult, cumpăram prin intermediari de pe AliExpress, întrucât mă temeam că datele mele bancare vor fi furate. Rugam prietenii să achite cu cardul lor, iar eu la rândul meu le dădeam bani cash.

În august, am efectuat prima mea achiziție cu cardul tocmai în Sankt Petersburg, Am cumpărat o pereche de pantaloni scurți la reducere. Am primit pe poșta electronică factura achiziției și codul tracking-ului. Ieri, prima mea achiziție a ajuns la mine. Am fost mult mai fericit pentru această vestimentație decât pentru depășirea fricii despre care vă povestesc.

Potrivit psihologăi Ana Niculaeș, achizițiile cu cardul pot genera cheltuieli suplimentare, deoarece banii sunt la îndemână și prin câteva clicuri cu mouseul putem rămâne fără bani în bugetul personal. Sunt temperat la cumpărături online, nu am dorința să adun în colecția mea de dependențe și pe cea de shopaholic.

Vreau să vă spun că nu sunt eu singurul care, în pandemie, a trecut la cumpărături online. Datorită măsurilor de autoizolare impuse de autoritățile noastre, cumpărăturile în lunile martie-mai au crescut cu până la 18 %.

Privesc cu un ochi în trecut și realizez că frica mea de a rămâne cu cardul „spart” a fost creată artificial. Am depășit frica absurdă perpetuată de ani buni din cauza filmelor americane despre hackeri care fură bani de pe cardurile oamenilor. Din altă parte nu putea să apară paranoia descrisă mai sus. După mine, o altă chestiune ține și de lipsa educației financiare la școală/universitate. Cu toate acestea, datorită pandemiei de COVID-19, am depășit una dintre fricile mele de bază.

Acum mă tem mai mult să uit masca acasă decât telefonul mobil.

Până aici a fost împărtășirea despre experiența mea. Dacă ești obișnuit cu achitarea online, poți să te oprești din citit aici, iar dacă nu ai descoperit încă toate utilitățile acestui proces, mai jos îți las câteva linkuri care, cu siguranță, îți vor ușura viața.

Vezi aici lista magazinelor și producătorilor din Chișinău de unde poți comanda online produse alimentare.

Dacă vrei să cumperi sau să vinzi online haine second-hand, intră aici.

Tot în această perioadă au devenit populare magazinele cu jucării pentru adulți.

Ai nevoie de medicamente? Farmaciile din Moldova îți fac livrare până la ușă.

Tot online, datorită pandemiei, poți cumpăra legume și fructe, mâncare pentru animalele de companie, cărți, produse de panificație, produse de patiserie și multe altele.

Ca banii tăi să rămână în siguranță, îți sugerez să faci cunoștință cu nouă pași despre cum să-ți protejezi banii de pe card când faci cumpărături online.

Iar în acest videoclip, creat de una dintre corespondentele echipei #diez, se explică despre cumpărăturile online și care sunt drepturile cumpărătorului.

Avantajele achitării prin card sunt următoarele:
# economisirea timpului – achitările se realizează direct cu cardul de plată, nefiind necesară retragerea preventivă a numerarului. Și, cel mai important, nu stai la coadă în așteptarea rândului de a achita produsul sau serviciul;
# comoditate – ești la tine acasă și efectuezi cumpărăturile sau achiți serviciile cu ceașca de cafea sau privind un serial;
# lipsa comisioanelor – la achitarea mărfurilor/serviciilor nu se percep comisioane.

Preluat de la: diez.md