5991111.jpg
Există doi termeni în japoneză care pot fi traduși ca „singurătate” în funcție de context. Unul dintre ele înseamnă că această persoană trăiește pur și simplu singură. Al doilea, însă, se referă la o senzație emoțională dificilă care poate fi trăită de o persoană înconjurată de oameni.

Acum, ambele aspecte ale acestei probleme vor fi abordate în Japonia de o agenție creată în cadrul biroului guvernului țării. Aceasta va fi condusă de ministrul dezvoltării regionale Turusi Sakamoto, care pe 12 februarie a fost numit și în funcția de ministru al oamenilor singuri. O astfel de fucție a fost stabilită pentru prima dată în istoria țării, deși problema de care se va ocupa ministrul există de mult timp și a fost discutată activ în societate.

În primul rând, decizia este legată de faptul că locuitorii Japoniei sunt considerați unii dintre cei mai longevivi din lume. Potrivit calculelor guvernului, peste 20 de ani locuitorii Japoniei vor trăi în medie 100 de ani. Majoritatea dintre ei, potrivit experților, vor rămâne zvelți și energici pentru o perioadă lungă de timp și vor ieși la pensie la vârsta de circa 75 de ani.

De ce poate fi periculos să trăiești singur/ă

Cu toate acestea, longevitatea de invidiat are și un dezavantaj. Pe baza unei analize a schimbărilor recente în structura populației, Institutul Național pentru Asistență Socială și Demografie din Tokyo, a raportat că până în 2040, aproximativ 40% din membrii famiilor din Japonia vor rămâne singure.

Mai mult, într-un sfert din toate cuplurile căsătorite din țară, cel puțin unul dintre soți va avea peste 75 de ani. Acum, acești oameni reprezintă 14% din populația țării.

Singurătatea în toate manifestările sale va deveni o problemă din ce în ce mai acută în Japonia în viitorul apropiat. Inclusiv în sens medical. Studiile arată că singurătatea, de exemplu, crește riscul de boli de inimă cu 29%, la fel ca fumatul a 15 țigări pe zi. De asemenea, persoanele singure au de 2,1 ori mai multe șanse de a avea Alzheimer decât cele înconjurate de familie și prieteni.

Între timp, în Japonia numărul de persoane care nu au fost niciodată căsătorite crește din ce în ce mai mult.

“Kodokushi” – moartea în singurătate

În Japonia, există, de asemenea, o astfel de problemă ca “kodokushi” – moartea în singurătate. Potrivit canalului de televiziune public NHK, în 2009, 32 de mii de persoane din țară au murit în apartamentele lor și au fost găsite accidental acolo după ceva timp.

Guvernul țării consideră acest lucru complet inacceptabil și încearcă să consolideze sistemul de asistență pentru persoanele în vârstă.

Problema sinuciderii este asociată și cu singurătatea fizică sau mentală. Anul trecut, în contextul epidemiei COVID-19 din Japonia, aproape 21 de mii de oameni au murit în urma suidicului, iar acest număr este cel mai mare din ultimii 11 ani.

În general, acestea sunt problemele cu care se va ocupa departamentul de ministru nou creat. În primul rând, el și-a propus să efectueze un recensământ, conceput pe o bază științifică, pentru a stabili numărul exact al persoanelor care trăiesc singure. Până în prezent, nu știe cu precizie această cifră, deși, potrivit diferitelor estimări, este vorba de aproximativ 11-13% din cei 128 de milioane de locuitori din Japonia.

Vârstnicii din Republica Moldova

statistica.gov.md

Conform statisticilor,la începutul anului 2019, în Republica Moldova locuiau 558,4 mii persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 20,8% din numărul total al populației. Majoritatea oamenilor în etate singuri care beneficiază de îngrijire, sunt din mediul rural, fiind întreținuți de către copii.

De asemenea, pentru suportul vârstiniclor din Republica Moldova, sunt organizate diverse inițiative de voluntariat disponibile oricui.

 

Preluat de la: diez.md