chrome.jpg
Google va permite utilizatorilor să salveze în browser parolele folosite chiar dacă browserul Chrome nu este conectat la un cont Google. Decizia vine după ce obligativitatea conectării la un cont Google pentru sincronizarea parolelor savate în browserul web nu a fost bine primită de utilizatori.

Simultan Google simplifică și procedura de conectare la serviciile sale. În locul tastării manuale a numelui de cont (ex. adresa de gmail), vei putea comuta între conturile Google selectând pur și simplu numele din listă. Pentru conturile deja autentificate pe telefonul sau tableta cu Android, nu va mai trebui să tastezi parola din nou, transmite go4it.ro.

De asemenea, și versiunea pentru desktop va permite utilizatorilor să acceseze parolele deja stocate pe conturile Google fără a mai folosi suportul Chrome Sync. Totodată, utilizatorii se pot conecta la conturile lor Google fără a ca funția Chrome Sync si fie activată în browserul web. În această situație, la salvarea parolelor noi vor fi întrebați dacă doresc să folosească sincronizare Google sau stocare locală. La a doua variantă, parolele memorate nu vor fi automat disponibile și pe alte dispozitive.

Schimbările pregătite sunt incluse într-o revizie Chrome viitoare și vor intra în aplicare peste câteva săptămâni.

Preluat de la: diez.md