port-639x359-1.jpg
În luna august a anului trecut, locuitorii din apropiere de portul din Beirut au privit cu groază cum una dintre cele mai mari explozii non-nucleare create de om din istorie a șters de pe fața pământului o bucată din orașul lor. Sute de oameni au murit, mii au fost răniți și alte sute de mii au rămas fără locuințe.

Șocul exploziei a fost resimțit și în alte țări. Senzori din Tunisia și Germania au detectat undele profunde, iar stațiile seismice de la 500 de kilometri depărtare au înregistrat trepidațiile. Se pare că explozia din Beirut a făcut chiar și cele mai înalte straturi din atmosfera planetei noastre să tremure, potrivit unor noi cercetări, scrie descoperă.ro.

Cercetătorii de la Institutul Național de Tehnologie Rourkela din India și cei de la Universitatea Hokkaido din Japonia au măsurat perturbările electrice din ionosferă. Aceștia au stabilit că explozia a fost comparabilă cu impactul mai multor erupții vulcanice.

„Explozia a generat unde care au ajuns în ionosferă cu o viteză de 0,8 kilometri pe secundă”

„Am descoperit că explozia a generat unde care au ajuns în ionosferă cu o velocitate de 0,8 kilometri pe secundă”, a explicat Kosuke Heki, om de știință de la Universitatea Hokkaido.

Începând cu aproximativ 50 de kilometri deasupra noastră și ajungând până la sute de kilometri în spațiu, ionosfera este caracterizată printr-un număr mare de electroni liberi care sunt eliminați din moleculele de gaz de radiațiile solare.

Oamenii de știință au comparat impactul exploziei din Beirut asupra ionosferei cu efecte similare produse de mai multe erupții vulcanice recente în Japonia. Față de erupția vulcanului Asama din Japonia în 2004, explozia din Beirut a avut un impact mult mai mare.

Comparabilă cu o bombă nucleară de capacitate redusă

Știm acum că a fost nevoie de 2 700 de tone de nitrat de amoniu, un fertilizator comun folosit și ca ingredient pentru explozibile, pentru a genera explozia din Beirut. Cercetătorii au calculat că explozia a fost echivalentul a 1,1 kilotone de TNT, astfel fiind comparabilă cu o bombă nucleară de capacitate redusă, potrivit Science Alert.

Ionosfera este partea superioară a atmosferei. Ea joacă un rol important în electricitatea atmosferică și formării marginii interioare a magnetosferei. Acesta are o importanță practică, deoarece, printre alte funcții, ea influențează propagarea undelor radio în locurile îndepărtate de pe Pământ.

Preluat de la: diez.md