114916215_hi063804865.jpg
Statul Major al Forțelor Armate din Republica Armeană a cerut azi demisia prim-ministrului, Nikol Pashinyan. Această decizie vine după ce premierul a semnat mai multe cereri de demisie, printre care și cea a adjunctului șefului Statului Major. Drept răspuns, acesta își invită susținătorii să iasă în stradă pentru a protesta împotriva armatei.

Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, și armata militară îndreaptă politica din țară către o „lovitură de stat”, după cum acuză premierul. Acuzarea oficialului vine după ce Statul Major al Forțelor Armate a cerut demisia guvernului pentru că acesta l-ar fi eliberat din funcție pe locotenentul general Onyk Gasparyan. Armata și-a exprimat nemulțumirea printr-o scrisoare semnată de către 40 de ofițeri militari superiori.

„Pentru o perioadă lungă de timp, Forțele Armate au tolerat cu răbdare «atacurile» actualului guvern, care vizează discreditarea instituției, dar totul are limite. Guvernarea ineficientă a autorităților actuale și greșelile grave comise în politica externă au adus țara în pragul colapsului”, citează sursa News.am.

Conform BBC, Nikol Pashinyan a răspuns cererilor printr-o postare pe o rețea de socializare, în care spune că armata încearcă să inițieze o lovitură de stat. Tot în postare, acesta a mai scris că își invită susținătorii în Piața Republicii din Erevan. De cealaltă parte, a reacționat imediat și a ieșit în stradă și opoziția care ar susține demisia actualului guvern.

Din noiembrie 2020, după capitularea armatei armene în conflictul cu Azerbaidjan pentru regiunea contestată Nagorno-Karabakh, Pashinyan s-a confruntat cu proteste în masă regulate, cerând demisia guvernului său.

Preluat de la: diez.md