FotoJet-2021-04-01T130207.299.jpg
Deși sunt răspândiți pe tot mapamondul, bucătăria care i-a inventat de fapt a fost Germania, tocmai în secolul al XVIII-lea, atunci când un grup de germani care avea trasee comerciale în Asia a observat că localnicii poziționau carne de vită sub şaua cailor pentru a o frăgezi ca mai apoi să o poată consuma. Astfel, germanilor le-a plăcut ideea de carne frăgezită și au pus-o și ei în aplicare odată la reîntoarcerea acasă, în orașul Hamburg. Iar ceva timp mai târziu, carnea de vită tocată se transformase într-o specialitate populară a germanilor.

Mulți ani mai târziu, mai bine zis, deja în secolul XIX, imigranții germani au dus cu ei în Statele Unite rețeta de Hamburg cu ei și prima mențiune documentară a apărut în 1884, în ziarul Boston Evening Journal, care populariza „friptura din carne de Hamburg”.

Aici a început adevărata diversificare a hamburgerului, pentru că oamenii au început să transforme rețeta după placul lor. Primul hamburger a fost făcut de Charlie Nagreen. Acesta a prezentat „hamburgerul american” la un festival culinar din Seymour, Wisconsin, în 1885. Hamburgerul său nu era însă ceea ce știm astăzi, nu exista nici chifla, nici brânza, nici baconul. Rețeta clasică pe care o cunoaștem astăzi a apărut în Saint Louis, la Târgul Mondial din 1904.

Și pentru că tot vorbim despre burgeri, și totodată pentru că situația din țară nu este deloc simplă, ne-am gândit să vă sugerăm câteva localuri din Chișinău de unde puteți comanda această specialitate pe care o puteți savura comod, în siguranță și gustos chiar de acasă de la voi!

# Gastrobar

preț – 110-169 MDL

vegetarian

Adresa: str. Alexandru Bernardazzi 66

# Torro Buger

preț – 45-95 MDL

Adresa: str. Alecu Russo 65/1, str. Trandafirilor 43, str. Miron Costin 13/1, str. Alexandr Pușkin 12

# Kamora

preț – 55-125 MDL

Adresa: bd. Moscova 10/3

# Burgercraft

preț – 49-105 MDL

Adresa: str. Ierusalim 7

# Buffalo Steak House

preț – 120-135 MDL

Adresa: str. Vasile Alecsandri 20

# Pegas Burger

preț – 50-87 MDL

Adresa: str. Trandafirilor 1, str. Petricani 174, Piața Dimitrie Cantemir 1

# Wurst

preț – 25-59 MDL

Adresa: str. Calea Ieșilor 8, bd. Moscova, 14/1, bd. Mircea cel Bătrân 5

# Q Bar

preț – 85-165 MDL

Adresa: str. 31 August 1989, nr. 93

# Jack’s Bar & Grill

preț – 70-120 MDL

Adresa: bd. Constantin Negruzzi 2/4

Preluat de la: diez.md