FotoJet-100.jpg
Probabil vă întrebați din titlul articolului: „De ce fulger?”. Imediat explicăm împreună, mai bine zis, relatăm datele istorice ale acestui desert francez care-i cucerește chiar și pe cei mai puțin iubitori de dulce. Deși inițial purta denumirea de pain de la duchesse (din franceză – pâinea ducesei), acesta a fost rebotezat în éclair, denumirea fiind de fapt o glumă a patiserilor francezi care spuneau că această prăjitură e atât de bună încât se mănâncă dintr-o înghițitură, ca un fulger (în franceză éclair înseamnă «fulger»).

„Tatăl” eclerului este considerat Antonin Carême, iar primele prăjituri au fost create la începutul secolului XIX. Așadar, abandonat la vârsta de 14 ani, Antoin a început să lucreze în bucătăriile restaurantelor pentru a câștiga bani pentru existență. Ceva mai târziu însă, dânsul a descoperit pasiunea pentru cofetărie și a decis să se mute la Londra, acolo unde a început să prepare deserturi pentru Casa Regală.

Totuși, înainte de anul 1850, eclerul se numea altfel, așa cum am menționat și în șapou, acesta purta numele de pain de la duchesse, iar Carême l-a modernizat și l-a perfecționat. Faimosul patiser francez a renunțat la migdale și a umplut eclerul cu o cremă de patiserie sau cu gem și l-a glazurat cu fondant. Această reinventare a eclerului a încântat clienții, astfel prăjitura s-a răspândit peste tot în Franța și nu doar, cu viteza unui éclair (din franceză – fulger)!

Așa se face că Antonin Carême este considerat, în fapt, inventatorul eclerului, dar abia peste 20 de ani de la moartea sa acest desert și-a pierdut denumirea veche de „pâine a ducesei” și a fost rebotezat definitiv – ecler.

Crocant la exterior, fin și lejer în interior, acest desert te cucerește dintr-o mușcătură, iar noi ne-am gândit să vă facem o listă a localurilor din Chișinău unde vă puteți îndulci cu acest desert!

# Morpho

Adresă: str. Mihai Eminescu 51/2

# Keks

preț – 20-25 MDL

Adresă: str. Ismail 84

# Sincer

preț – 39 MDL

Adresa: str. Mihai Eminescu 50

# Crème de la Crème

preț – 28-32 MDL

Adresă: str. Alexandru cel Bun 98A

# Délice d’Ange

preț – 25-30 MDL

Adresă: str. 31 August 1989, nr. 117/2

# Crosta

preț – 24 MDL

Adresă: str. Miron Costin 13/7

# Bliss

preț – 30 MDL

Adresă: str. 31 August 1989, nr. 127

# Bouchee

preț – 25 MDL

Adresă: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 67

# Granier

preț – 15-20 MDL

Adresă: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 69

Preluat de la: diez.md