a281f0e3322c697e1280d4d74a931704a6c2fac1.jpg
Cea mai mare companie media din Australia a fost victima unui atac cibernetic. Timp de câteva ore, emisia televiziunii a fost oprită.

Reprezentanții Nine Entertainment au declarat că întreruperile unor programe TV și publicații au fost provocate de un atac cibernetic și că restaurarea completă a sistemelor ar putea dura ceva timp. Nu s-au făcut cereri de răscumpărare și motivele care stau la baza atacului rămân neclare. Nine a informat autoritățile despre atac.

„Dorim să vă informăm că a existat un atac cibernetic asupra sistemelor noastre. Echipele noastre IT lucrează non-stop pentru a restabili complet conexiunile. Cerem tuturor angajaților, din toate sectoarele, să lucreze de acasă până la o nouă notificare.”

Publicația Financial Review precizează că experții în securitate cibernetică consultați au spus că nu au mai văzut acest tip de atac, care este creat probabil de un actor de stat, și subliniază relațiile degradate ale Australiei cu China și Rusia.

Preluat de la: diez.md