will-francis-ZDNyhmgkZlQ-unsplash.jpg
Un număr de nu mai puțin de 885 262 de noi podcast-uri au fost lansate online în anul 2020, aproape triplu față de totalul publicat în anul anterior (318 517), conform companiei specializate Chartable, puțin sub jumătate dintre acestea fiind într-o altă limbă decât engleza, relatează AFP, transmite AGERPRES.

În doar cinci ani, numărul podcast-urilor produse a crescut de 17 ori, potrivit Chartable, care estimează că numărul descărcărilor aproape s-a triplat în 2020 (+180 %), conform unui raport publicat miercuri.

În timp ce aproximativ 30 % dintre podcast-urile lansate în 2020 au avut doar unul sau două episoade, circa 23 %, respectiv peste 200 000, au în prezent peste zece episoade.

Podcast-urile în hindi au cunoscut cel mai mare avânt (o creștere de 14,1 ori), urmate de cele în chineză (de 8,4 ori) și în portugheză (de 7,8 ori), în timp ce producțiile în engleză au avut o creștere de 1,9 ori, iar cele în franceză de 2,4 ori, care aveau deja o ofertă substanțială și au progresat mai puțin rapid, notează AFP.

Podcast-urile educative (133 107) s-au aflat în fruntea genurilor propuse, surclasând cultura și societatea (121.556) și artele (94 360).

În ceea ce privește audiența, Turcia a cunoscut creșterea cea mai puternică, cu de peste cinci ori (5,2) mai multe dispozitive utilizate, devansând Italia (4,7) și Peru (3,8).

În cursul ultimului an, platforma Apple Podcast a pierdut teren și nu a reprezentat decât 38% dintre dispozitivele utilizate pentru a asculta programele la sfârțitul anului 2020, în comparație cu 43 % la începutul anului. Marele câștigător al redistribuirii acestei cote este, deloc surprinzător, Spotify, care a ajuns în prezent la 26% din piață, față de 20% la începutul anului trecut.

Spre deosebire de YouTube, unde este posibilă generarea veniturilor prin faptul că utilizatorul este un mic jucător pe platformă, industria podcast-urilor este destul de concentrată și doar câteva mii de podcast-uri generează venituri semnificative.

În plus, veniturile din publicitate cresc mult mai lent în comparație cu numărul de programe. În iulie, raportul anual IAB/PwC a prezis o creștere cu 14,7 % a veniturilor din publicitate pentru podcast în Statele Unite în 2020, apropiindu-se de un miliard de dolari.

Preluat de la: diez.md