clubhouse.jpg
Probabil din confort sau obișnuință, mult timp am opus rezistență noului tip de comunicare audio prin mesaje scurte trimise într-un chat clasic. Conferințele pe Zoom în care nimeni nu mai voia să-și arate fața au fost doar un alt argument prin care am înțeles că modul în care folosim rețelele sociale se mișcă sigur în direcția audio, iar săptămâna asta m-am alăturat comunității Clubhouse, despre care se vorbește cam peste tot acum și care propune un nou tip de comunicare și interacțiune cu oameni de peste tot.


Ce este Clubhouse

Clubhouse este o rețea socială audio, lansată în primăvara anului 2020 de antreprenorii din Silicon Valley Paul Davidson și Rohan Seth. În Clubhouse oamenii creează și dezvoltă discuții audio (în mod exclusiv, opțiunile text și video nu sunt disponibile) pe teme de interes diverse și se adună în așa-numitele camere unde discuția propriu-zisă are loc. Discuția este inițiată de un membru sau mai mulți și poate fi trei tipuri: privată (închisă), publică (pentru oricine) și pentru urmăritorii tăi. Participanții la discuție sunt moderatorii și audiența, însă, în orice moment, oricine din audiență poate ridica mâna pentru a spune ceva. Moderatorii, văzând că ai ceva de spus, te invită pe scena virtuală și te lasă să-ți exprimi opinia asupra subiectului discutat.

Unii membri formează și cluburi pe teme nișate, programând discuții în timpul săptămânii, organizate cu alți membri. Intrând în club, poți fi la curent cu tot ce se discută acolo.

Cum poți deveni membru?

Actualmente, aplicația poate fi accesată doar de utilizatorii de iPhone și sunt doar două moduri prin care îți poți face un cont: să fii invitat de cineva care are deja un cont sau să te înscrii pe lista de așteptare până când cineva din aplicație te acceptă înăuntru. Un membru nou poate, la rândul său, invita încă alți doi membri. Pare o abordare elitistă și deja multe voci au clasificat aplicația ca fiind exclusivistă.

Cu toate acestea, există o explicație pentru abordarea actuală. Până la acest moment, fondatorii au ținut aplicația la loc cât mai ferit de mase. Aceștia spun în postările lor de pe blogul aplicației că își doresc să construiască comunitatea de utilizatori încet, dar sigur și că investesc mult timp și resurse în ajustarea termenilor și condițiilor pentru a elimina orice risc de promovare a discursurilor de ură sau rasiste, dar și a crea o experiență cât mai sigură și plăcută pentru membri.

Întrucât multe celebrități, printre care Elon Musk și Mark Zuckerberg, au deja conturi și au găzduit discuții pe Clubhouse, la sfârșitul lunii ianuarie, în aplicație erau deja înregistrate două milioane de membri. Prin urmare, fondatorii spun că scopul lor pentru anul 2021 este să facă aplicația cât mai accesibilă pentru mai mulți oameni, iar asta înseamnă că lucrează în primul rând la versiunea Android a aplicației, dar și la întărirea serverelor pentru putea găzdui un număr și mai mare de oameni.

O discuție serioasă la 10 seara în pijamale

Probabil nu era timp mai favorabil pentru lansarea aplicației decât într-un an pandemic în care ne-am deprins să avem mereu ședințe online, purtând haine de casă, de la biroul improvizat sau chiar din pat. Mediul acesta ne-a oferit și confort, pentru că puteam vorbi despre lucruri stresante în cele mai comode haine și în cel mai familiar spațiu pentru noi.

Clubhouser-ii se conectează de obicei în mod activ serile sau în momentele în care au timp să asculte ceva sau să participe într-o discuție. Prima mea experiență a fost într-o seară târzie în care un membru pe care îl urmăresc a început o discuție despre viitorul democrației. Pentru că am cercetat comportamentul tinerilor la alegeri recent (vedeți aici), am decis să particip în timp ce beam un ceai și mă făcusem confortabilă în pat. A fost o experiență interesantă și tendințele audio capătă tot mai multă toleranță pentru mine.

Libertate de exprimare până la un anumit nivel

Fondatorii Clubhouse spun într-un alt blog post că intenționează să aibă politici riguroase de moderare a conținutului de pe platformă. Deși actualmente conversațiile nu sunt înregistrate de aplicație (decât dacă cineva face asta în mod extern), aceștia spun că iau în considerare opțiunea stocării conversațiilor pentru a putea investiga mai bine raportările de conținut care vizează discursuri de ură, rasiste sau abuzive. Toată, încrederea merge către moderatori, cei care sunt responsabili de a gestiona o conversație corect (din punctul de vedere al termenilor aplicației), dar și care pot închide o cameră la necesitate. Alte opțiuni disponibile acum sunt punerea pe mute a cuiva, raportarea în cameră și blocarea unui utilizator.

Pe lângă regulile standard, fondatorii spun că, în curând, cluburile vor putea să-și scrie și propriile reguli de conduită, iar moderatorii vor avea acces la instruiri oficiale de moderare. Toate aceste măsuri sunt luate pentru a face Clubhouse un loc accesibil pentru oameni cu diferite backgrounduri politice, religioase, de orientare sexuală, etnice, de gen etc., explică fondatorii.

Let’s talk money

Dacă anul trecut, pe când avea câteva mii de utilizatori, startup-ul era valorat la 100 de milioane de dolari. Acum, când numărul utilizatorilor a depășit două milioane, Clubhouse este valorat la 1 miliard de dolari, scrie The Guardian.

Fondatorii spun că au 180 de investitori actualmente și acesta este modul în care-și finanțează investițiile.

În viitor, compania vrea să-și recompenseze creatorii de conținut. Astfel, vor fi lansate opțiuni prin care creatorii de conversații vor putea fi plătiți direct prin bacșișuri, bilete și abonamente. De asemenea, creatorii vor putea beneficia și de granturi oferite de companie pentru crearea conținutului.

Preluat de la: diez.md