pixel.png

Nu este nici secret şi nici noutate: cancerul de col uterin s-a poziţionat de multă vreme ca a treia cauză de cancer în rândul populaţiei feminine. Provocat de infecţia cu HPV (Human Papilloma Virus), acest tip de cancer este silenţios, în majoritatea cazurilor fără semne sau simptome care să atragă atenţia asupra uriaşului pericol pe care îl reprezintă existenţa leziunilor cervicale de grad înalt, cu potenţial grav de evoluţie. Andreas Vythoulkas, medic obstetrică ginecologie, specialist în infertilitate, ne-a povestit mai multe despre acest test ce vine în ajutorul pacientelor.

O infecţie cu virusul HPV, tulpini cu risc crescut, poate fi pasageră sau persistentă în timp. În cel de-al doilea caz este vorba despre o transformare a infecţiei, în care oncogenele virale perturbă funcţionarea normală a celulelor cervicale gazdă şi transformarea în leziuni de grad înalt.

Este ştiut faptul că identificarea unor modificări anormale la nivelul colului uterin, în faza precoce, înainte de transformarea în leziuni canceroase, se face în mod tradiţional cu ajutorul testului Babeş-Papanicolau. “Cu toate meritele pe care această investigaţie le are, adevărul este că sensibilitatea testului este limitată şi pot exista rezultate fals negative. Adică situaţii în care nu este identificată prezenţa unei leziuni precanceroase transformante, cu potenţial de risc înalt, deşi ea există”, spune medicul Andreas Vythoulkas.

În ultimii ani, realizarea de studii ample a oferit o altă soluţie. Aceasta constă în utilizarea unor markeri moleculari mai specifici pentru leziunile precanceroase de col uterin, cu o sensibilitate mai mare. “Testul nou este o analiză imunocitochimică pentru detectarea calitativă simultană a proteinelor P16INK4a şi Ki67 în preparatele de citologie cervicală. Acest test identifică cu înaltă sensibilitate (94%) şi specificitate (97,5%) riscul de progresie către leziuni cervicale intraepiteliale de grad înalt”.

Cui îi este recomandat

“Testarea este recomandată pacientelor cu rezultat citopatologic cervico-vaginal de tip non-HSIL şi celor cu rezultat negativ la examenul citologic Babeş-Papanicolau, însă pozitiv la testul HPV. CINtec PLUS este şi un adjuvant la examenul citologic Babeş-Papanicolau”, recomandă Andreas Vythoulkas.

<!– Viaţa unei megavedete din România a ajuns un chin! Un nou caz Costin Mărculescu?–> CITESTE PE EVZ.RO: Viaţa unei megavedete din România a ajuns un chin!…
<!– Doliu în România! Un celebru jurnalist a încetat din viață. Care au fost cauzele decesului–> CITESTE PE CAPITAL.RO: Doliu în România! Un celebru jurnalist a încetat…

Cu 24-48 de ore înaintea recoltării probei, pacientele vor trebui să evite raporturile sexuale, lavajul vaginal şi tratamentele intravaginale de orice fel (folosirea de geluri, creme, dezinfectante, lubrifianţi sau contraceptive). De asemenea, nu vor fi efectuate nici manevre intravaginale precum explorări şi nici nu vor fi folosite tampoane intravaginale. Recoltarea probei se efectuează în afara perioadei menstruale, în perioada de mijloc a ciclului menstrual. În cazul infecţiilor, se va realiza după tratarea acestora. În cadrul procedurilor medicale, recoltarea se face înaintea examinării manuale, înainte sau după minim 24 de ore de la efectuarea colposcopiei cu aplicaţie de acid acetic ori după trei luni de la o recoltare anterioară. În cazul electrorezecţiilor, polipectomiilor sau postpartum, recoltarea se va face după o lună şi jumătate – trei luni de la acestea.

Recoltarea va fi efectuată de medic cu ajutorul periuţei cervicale cu cap detaşabil, în recipientele speciale destinate recoltării pentru examenul citopatologic cervico-vaginal Babeş-Papanicolau, în mediu lichid. Vor fi recoltate celule ale zonei cervicale, endocervicale şi de tranziţie dintre acestea, adică zona de transformare.

“Testul nou se poate recolta ca test de sine stătător sau se poate prelucra din materialul prelevat la recoltarea pentru PAP în mediu lichid. Prelucrarea se poate face imediat sau într-un interval de maximum patru săptămâni de la recoltare.”

Interpretarea rezultatului şi abordarea ulterioară

Rezultatul se consideră pozitiv atunci când celula epitelială este dublu imunoreactivă, respectiv când citoplasma este marcată de P16, iar nucleul este marcat de Ki-67, indiferent de interpretarea morfologică a anormalităţilor. “Testul pozitiv atestă dereglarea ciclului celular pe fondul unor modificări ale genomului celular şi indică potenţialul evolutiv către o leziune de grad înalt. Cazurile cu test pozitiv vor avea nevoie de investigaţii suplimentare (colposcopie) şi tratament chirurgical, excizional. Cazurile cu rezultat negativ vor fi în continuare supravegheate periodic”, spune Andreas Vythoulkas.

Dubla imunomarcare citologică p16/Ki-67 selectează dintre pacientele susceptibile de a ascunde sau de a dezvolta în viitor boli grave ale colului uterin pe cele care au într-adevăr nevoie de colposcopie.

Preluat de la: csid.ro