navalinîi.jpg
Aleksei Navalnîi, otrăvit în luna august cu Noviciok, a fost externat de la spitalul din Germania unde se afla la tratament din 22 august. Despre externarea opozantului rus a anunțat instituția medicală într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.

„Starea pacientului s-a îmbunătățit suficient pentru a fi externat din îngrijirea internă. Alexei Navalnîi a primit tratament la Charité pe durata a 32 de zile, din care 24 de zile au fost petrecute în terapie intensivă. Pe baza progresului și a stării actuale a pacientului, medicii curanți consideră că este posibilă recuperarea completă. Cu toate acestea, rămâne prea devreme pentru a evalua efectele potențiale pe termen lung ale otrăvirii grave”, se arată în comunicat.

Vă amintim că incidentul cu otrăvirea lui Navalnîi a avut loc în data de 20 august, când criticul președintelui rus Vladimir Putin s-a simțit brusc rău în timpul unui zbor intern din Siberia către Moscova. Două zile mai târziu, el a fost transportat în Germania pentru tratament, fiind indus în comă.

Teste făcute în laboratoare separate din Germania, Franța și Suedia au ajuns la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, iar liderii europeni au cerut o explicație din partea Kremlinului, care însă neagă orice implicare.

Autoritățile ruse au efectuat atunci o investigație preliminară, dar au spus că nu au găsit dovezi ale otrăvirii.

Preluat de la: diez.md